Ce cauți în Grecia, în Italia, în Austria? Concediu? Citește asta:
– Tu ești Gabi Suliman?
13.01.2023
După 5 ani de muncă în echipă pe Mutat la țară – Viața fără ceas, am ajuns să suspectez că unul dintre cei mai activi admini, Gabriel Suliman, este de fapt inteligență artificială. Și după 5 ani m-am dus să văd cu ochii mei. Deja eram prieteni, deja ne știam poveștile, dar până să ajung pe puntea îngustă din fața casei lui nu l-am văzut niciodată. Și da, Gabi există. E acolo, la Cheia – în Cheile Râmețului. Chiar am asistat cum alți oameni, turiști, își făceau poze cu el, adică eu le-am făcut câteva.
Și am mai vrut să văd dacă locul parcă pictat din Satul Cheia chiar există. Și da, există și el, o pictură a naturii, un loc de poveste! Mă gândesc dacă eu, care locuiesc la țară – la munte, m-am întors acasă fascinat și o să povestesc multă vreme despre asta, cum s-or întoarce de acolo cei de prin marile orașe (btw, am dormit în căsuța acoperită cu paie la 26 de grade).
N-am mai mâncat un grătar de nu știu când, iar lui Gabi i-am spus să nu pună toate bucățile de ceafă pe jar, că două sunt prea multe. Pe urmă doar eu am mâncat patru. Și pe urmă am stat afară, la povești, cu picioarele întinse către foc, până mult după ce soarele s-a scurs undeva în spatele munților.
Asta nu găsești nici în Grecia, nici în Italia, nici în Austria!
Și să nu uit – Gabi își dorește o chitară! I-am spus să întrebe între prieteni, dar mai bine o spun eu aici, pentru că el n-o va face. Dacă aveți una nefolosită, gândiți-vă că va aduce bucurie multor oameni care îi trec pragul (- contact direct Gabi).
Și tot n-am terminat poveștile, așa că le vom continua la mine într-o zi. Așa ne-am înțeles.
Am mers prin vale cu Turi și familia lui, spre Cheia, pe drumul cel mai scurt și mai greu. Am stat de povești cu Norbi, un maestru al ciupercilor de pădure, iar la întoarcere, l-am reîntâlnit pe Hans, care mi-a amintit de începuturile mele la țară. Și a mai fost Fane, nu cel din urmă, ci cel cu barbă albă, care are 71 de ani, face mișcare zi de zi, nu ia medicamente și mănâncă orice, dar puțin.
Rar mi se întâmplă să merg undeva de unde în dimineața plecării să nu mă grăbesc spre casă. La întoarcere, a doua zi (ieri), am trecut prin Bucium-Poieni unde am vizitat Muzeul Buciumanilor. Acolo, Părintele Horațiu nu doar că mi-a arătat muzeul, dar și după ce am pornit, după câțiva metri am oprit mașina și iar am mai stat la vorbă. Nici de acolo n-aș mai fi plecat, pentru că poveștile despre istoria locului, prezentul locului, viața la țară, copii și viitor la sat cred că nici acum nu le-am fi terminat.
Așadar, oameni buni… ce căutați în Grecia, în Italia, în Austria, când acasă… acasă nu-ți ajung zile să vezi un loc. Adică nu să-l vezi, că asta faci în străinătate, ci să-l trăiești, să-l simți, să-l îndrăgești, să-ți faci prieteni… Pentru că turismul viitorului nu înseamnă cazare și selfi-uri, ci experiență, poveste, prietenie… să te încălzești la foc, să cânți, să râzi și uneori să plângi împreună! Natura și omul!
Trăiește-ți țara, frate! Te du și caută oamenii care te așteaptă ca pe unul de-al lor! Și du-le ceva, susține-i, ca să-i găsești acolo și la anul, așteptând cu brațele deschise să treci micuța punte către lumea lor. Micuța punte către Satul Cheia, micuța punte către Bucium-Poieni, micuța punte către oricare sat în care oameni, despre care te întrebi dacă chiar există, țin făclia aprinsă în România asta frumoasă de la țară.
