contact@mutatlatara.ro

Cetatea Ohaba-Sibișel

Ohaba-Sibișel

(Sat Ohaba-Sibișel, comuna Râu de Mori, județul Hunedoara)

Cine suntem?

Suntem Cristi și Maria, ne-am mutat din Craiova în 2014 la poalele Retezatului, în satul Ohaba-Sibișel, și clădim aici o viață cât mai aproape de natură. În prezent lucrăm la viitoarea noastră casă care este rotundă, semiîngropată. Are un acoperiș cu autosusținere și va avea pereți din baloți de paie tencuiți cu lut și iarbă pe acoperiș. Pe viitor vrem să mai construim 2 căsuțe în copac și încă 3 case din materiale locale, adică piatră, lemn, lut, paie, însă până atunci cei care ne vizitează pot găsi un loc umbros pentru a pune cortul în curtea de 2 ha.

Maria a terminat la București facultatea de geografie, lucrează la Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și este ghid de turism.

Eu, Cristi, am lucrat în IT timp de 15 ani, sunt antrenor de Taekwondo, ghid de turism și lucreaz la casă (constructor, muncitor necalificat, designer și tot ceea ce este necesar pentru bunul mers al construcției).

 

Descrierea locației

Ca să ajungeți la noi va trebui să mergeți pe Valea Dinozaurilor, treceți prin satul tradițional Ohaba-Sibișel, vedeți vâltoarea intens folosită din sat și la capătul lui virați stânga către noi. Locația se află la 700 de m de sat și se ajunge la noi pe un drum neasfaltat. Avem 2 ha de teren cu grădină, fâneață, nuci, izvoare și o mică pădure de alun, mesteacăn și arin. Suntem în lunca râului Sibișel, în jurul nostru este pășunea satului unde pasc cai, vaci, oi și capre, animale ce trec pe lângă curte. Curtea este împrejmuită cu gard de piatră și plasă de sârmă unde gardul este prea jos. La aproximativ 500 m în linie dreaptă de noi este ,,cartierul” s-a făcut cărămidă pentru casele din sat și unde trăiește fierarul care lucrează fierul pentru oamenii de aici, dar și din împrejurimi. Aici viața fără fierar este de neconceput.

La noi o să găsiți loc de campare la umbră, 1 duș cu apă caldă (apa este încălzită de soare sau la boiler pe lemne), 2 toalete compost cu rumeguș, bucătărie de vară cu aragaz, frigider, veselă, apă curentă, detergenți eco, mese, scaune, etc., grătar, ceaun, apă de la izvorul din curte, conexiune wireless, curent electric (220V).

Vă putem oferi legume bio din grădina proprie, iar pentru produse de origine animală putem vorbi cu vecini de încredere ca să cumpărați de la ei dacă doriți.

Aveți semnal pe toate rețelele de telefonie mobilă.

 

Tema cetății

Sustenabilitate

 

Ce vom face împreună

– excursii ghidate, pe jos, plecând din curte, către Retezat (1:30 h până la intrare în parcul
național + 20 min cascada Lolaia, + 2 h cabana Gențiana, etc.), Cetatea Colț (1:302 h) sau pe
dealurile din jurul satului. Depinde de vreme și de fiecare cât de mult poate merge pe jos.
Cu mașinile/bicicletele personale putem oferi ghidaj în Țara Hațegului și la alte
obiective (puncte de vizitare ale Geoparcului, diverse situri protejate, biserici de piatră, cetăți,
etc.). Apropo, unul dintre punctele de vizitare, Casa Pietrelor, este chiar la noi pe teren, deci cu
siguranță veți vizita cel puțin unul.
informații, ateliere, pe teme ca: permacultura (design de permacultură, plante sălbatice
comestibile, compost, mulcire, grădină fără sapă, soiuri de plante tradiționale, etc.), case
naturale (construcții din baloți de paie, acoperiș cu autosusținere, acoperiș verde, etc.) pompă
de apă fără curent electric, garduri de piatră fără liant, deshidratator solar și alte lucruri pe care
noi le-am experimentat deja și le puteți vedea în curte.

 

Regulile casei

nu oferim mâncare gătită, vom găti la comun.
băutură alcoolică cu moderație.
muzică la un volum decent.
izvorul este doar pentru băut și preluat apă, nu pentru spălat pe dinți sau spălate alte lucruri cu
detergenți.
avem 2 câini și 2 pisici care nu sunt obișnuite cu alte animale. Iam învățat special pe cățeii
noștri să scoată din curte orice animal străin. Așa că nu putem accepta alte animale pentru că
vor deveni foarte agresivi cu ele, iar pisicile nu mai coboară din copac.
nu hrăniți animalele, nici pe cele domestice și nici pe cele sălbatice (ne mai vizitează vulpi,
iepuri, veverițe și arici).
tot ce este biodegradabil merge la compost, nu la coșul de gunoi.
nu avem acces la servicii de salubritate, așa că fiecare va trebui să își care gunoiul
nebiodegradabil (adică plastic și metal).
fară tacâmuri sau vesela de unica folosință. Încercam sa reducem utilizarea
plasticului.

 

Ce să aveți cu voi

Să nu uitați când plecați de acasă că veniți la poalele Retezatului, la 600 m altitudine.
Ziua este foarte cald, deci să nu uitați costumul de baie (avem râul Sibișel la 5 minute de mers
pe jos de noi), dar nici polarul și pelerina de ploaie, pentru că seara se lasă răcoare și vremea este
foarte schimbătoare.
Pentru drumeții aveți nevoie de bocanci sau pantofi de trekking, rucsac, sticlă de apă,
lanterna și haine comode.
Cort sau hamac, salteluțe, saci de dormit, haine de schimb, sandale de munte sau papucii
sunt esențiale pentru o ieșire de weekend la cort. Vă rugăm, dacă aveți papuci de gumă să îi
lăsați acasă pentru că vă puteți înțepa în talpă și dacă scăpați de asta o să îi mănânce motanul
Mitică. Îi adoră de când era mic, sunt un deliciu care la dus la veterinar, otrăvit.
Nu avem țânțari, dar avem tot felul de gâze, gâzulițe și insecte. Dacă aveți probleme cu
acestea să nu uitați de sprayuri repelente pentru insecte.
Noi vă putem oferi legume de sezon, din grădină, însă va trebui să luați în calcul cele 3
mese pe zi. Dacă doriți să susțineți economia locală vă putem pune la dispoziție o listă cu
produsele ce pot fi cumpărate din sat, în funcție de sezon, și ce vă trebuie în plus vă puteți
asigura din alte surse.

Donație recomandată

Donație recomandată. Cei mici vin la pachet cu părinții.

Înscrierea se va face pe facebook sau email. În funcție de cum dăm drumul la înscrieri
vom trece și datele. Ideal ar fi de două ori pe lună.

Program propus

Programul se va face în funcție de condițiile meteo și de interesele generale ale grupului.
Vineri seara vom sta la povești la foc, după ce pregătim și servim masa, sâmbătă
dimineața luăm micul dejun, pregătim pachetele pentru prânz și plecăm în drumeție pe jos fie
în Retezat fie prin împrejurimi sau mergem cu mașinile mai departe, în Țara Hațegului pentru
a vizita diverse obiective (biserici de piatră, cetăți, punctele de vizitare ale Geoparcului, situri
paleontologice, rezervația de zimbri, etc.). Nu vom alerga dintro parte în alta, ci vom sta să
înțelegem și să simțim locul și oamenii.
La întoarcere vom organiza masa de seară, focul de tabără și atelierele de duminică.
Duminică dimineața mâncăm și apoi asistăm la atelierele alese. Putem oferi 2 ateliere în același
timp. Unul pe tematica de case naturale și unul pe permacultură. Ambele au ca punct de plecare
experiența proprie și literatura în domeniu. Atelierele vor dura aproximativ 2 3 ore. După
acestea pregătim prânzul, mâncăm, strângem tabăra și ne luăm rămas bun.

 

Direcții

Ca să ajungeți la noi, la OhabaSibișel, aveți de mers din Hațeg, către Retezat 18 km.
Mergeți din Hațeg către satul Sântămăria Orlea, acolo virați dreapta, mergețipână în satul
Sânpetru, iar la ieșirea din sat virați stânga și intrați pe Valea Dinozaurilor. Drumul este îngust
și urcă șerpuind prin 2 sate cu garduri de piatră. Cu 700 de m înainte de curtea noastră asfaltul
se termină și drumul continuă pe un drum neasfaltat, dar practicabil (noi avem un Renault
Megane și intrăm zilnic în curte cu el).

CONTACT

 

Sat OhabaSibișel, comuna Râu de Mori, Jud Hunedoara
0724 376 401 – Cristi
0766 271 987 – Maria
Email: cretescu@gmail.com
Facebook: https://web.facebook.com/cretescu.constantinCristi
https://web.facebook.com/maria.tanasescu.56Maria
https://web.facebook.com/TravellerInRomania/Pagina noastră de Facebook

 

Scroll Up