contact@mutatlatara.ro

Grupul – un loc al prieteniei

Grupul – un loc al prieteniei

Un vis pe care-l visezi singur e doar un vis. Un vis pe care-l visezi împreună cu ceilalți e realitate. spunea John Lenon.
Grupul Mutat la țară – Viața fără ceas a pornit cu o mână de oameni, a fost și va rămâne al celor mutați la țară/iubitori de viață la țară, și are scopul de a facilita comunicarea dintre noi, cei care trăim astfel. Nu mai visăm singuri, ci împreună! Pentru ce comunicăm? Comunicăm ca să învățăm unii de la ceilalți, ca să găsim soluții, ca să ne ridicăm moralul unii altora atunci când e nevoie, ca să ne împrietenim, ca să ne ajutăm reciproc, ca să expunem exemple, ca să arătăm că se poate, pentru că, da, se poate! Știu că se poate nu doar în cazul meu, ci cunosc personal sute de oameni care s-au mutat la țară și se bucură de această alegere, și mai sunt mulți alții cu care nu m-am întâlnit, dar îi văd aici pe grup și ne inspiră.
Contează ce ne dorim. Fericit te pot face o mână de prieteni și un blid de mămăligă, iar nefericit poți fi și pe un scaun de director de bancă sau la bordul unui iaht. Și invers, desigur. E vorba de alegeri. Asta e tot ce contează, fericirea! Ce simți și ce alegi. Dacă nu alegi ce-ți spune inima, viața devine supraviețuire până la moarte și atât!
Lipsuri există, evident, dar peste tot, nu doar la țară și nu doar în țară, iar nefericiți și nevoie de bani există în toată lumea. Comunicarea noastră sigur că înseamnă să expunem probleme reale, dar am citit niște comentarii din ultimele zile, despre România și viața la țară, care sunau tare rău. Cine spune/gândește astfel, probabil că așa trăiește, și îmi pare rău pentru el/ea/ei. Dar pentru mine, prietenii mei și pentru mulți alții, România este locul în care trăim fericiți!
Da, nu există suficiente spitale și școli, iar dintre cele care există nu toate se ridică la nivelul așteptărilor, dar noi trebuie să le dezvoltăm, direct sau indirect, dacă le dorim dezvoltate. Asta se întâmplă printr-un proces de durată, nu peste noapte, o transformare, care apare datorită prezenței și implicării noastre pozitive. Cei care țipă despre cât de rea e de fapt viața lor, dar fără a căuta soluții și fără orice fel de deschidere și acțiune, nu (se) ajută cu nimic, ba chiar fac foarte mult rău.
Mergem înainte cu pozitivism și hotărâre, iar dacă e nevoie, facem și sacrificii! Avem nevoie unii de alții, căci picăturile unite devin ocean. Facem loc pentru exemple pozitive (ca să le vedem, căci le avem) care să ne scoată din amorțeală! Alții au reconstruit țări din cenușă! Știm și despre milioanele de oameni care trăiesc în zone fără apă, fără verdeață, în violență și război, și nu putem rămâne indiferenți… iar, în comparație, știm despre cât de multe ne oferă România. Bucuria și frumosul vin prin atitudine, prin alegeri, și devin un mod de viață.
Astfel, pentru cine țara asta are un viitor, pentru cine nu așteaptă ca mereu altcineva să vină și să schimbe lucrurile în mai bine, pentru cine se simte responsabil de viața lui, pentru cine nu mai așteaptă “să se dea pomană”, pentru cine caută soluții sau vrea să le căutăm împreună, pentru cine vede o șansă pentru o viață frumoasă în România și, mai mult, la țară, pentru cine are inițiativă, încredere și curaj, pentru cine învață și muncește ca să devină mai bun și ca să pună o cărămidă la construcția unei lumi mai bune, pentru cine râul, ramul și pământul nu-s dușmani, pentru cine vrea să ne dea mâinile într-o horă a bucuriei în jurul unui mare foc aprins din dragul de viață la țară, grupul este un loc al prieteniei.
Cei care încă priviți de pe margine sau puneți piedici, de vă apucă cheful de viață și dorul de simplitate, poftiți și voi în horă! Este loc și la masă, avem mămăligă cu brânză și apă de izvor.
Scroll Up