contact@mutatlatara.ro

Cezar Blînda

Bianca și Cezar

Ca sa dau niște motive pentru alegerea noastră de a ne muta în mediul rural ar trebui pentru început să abordăm subiectul din direcția socio-economică. In primul rând la nivel macro, ne aflăm într-o perioadă de apogeu al globalizării. Tehnologia, schimbul de informații și capacitatea antreprenorială au creat o lume concurențială acerbă mai ales în mediul urban. Această concurență în contextul descris, devine din ce în ce mai covârșitoare mai ales pentru cei care vor să își înceapă mici afaceri sau să se dezvolte pe un anumit segment, dar din cauza lipsei finanțelor, pentru a face investiții notabile și a carențelor unei educații antreprenoriale și financiare ajung să se resemneze și să renunțe la idealuri pentru un job sau stil de viață care nu îi satisface. Ceea ce este și cazul nostru. Am observat evoluții ale societății din jurul nostru, am trecut prin deadline-uri și targeturi, am trecut prin team-buildinguri, care doreau să transforme omul într-o resursă umană combinată cu jobul pe care îl prestează. Lucru care ne-a speriat, cu care ne-am luptat și care a condus în cele din urmă la o decizie legată de traiul pe care ni-l dorim.  Astfel am pornit pe drumul unei activități de design orientat către o anumita nișă și către un cerc de prieteni cu care împărtășim aceleași idealuri. Paralel cu aceste activități, pe plan personal ne-am dorit mai mult spațiu în care să ne desfășurăm, să ne simțim cât mai liber și să respirăm un aer mai curat. Atât noi cât și cei care vor veni după noi. Astfel, ușor ușor s-a ajuns la ideea mutării în mediul rural. Această decizie pe care am luat-o, a fost influențată și s-a reflectat în viața noastră pe mai multe planuri: 

  • pe plan personal, am avut niște dorințe care implicau cumva de de mult nevoia unui spațiu mai liber în care să ne putem manifesta. Bianca nu a trăit niciodată la țară și de aici cumva dorința de a cunoaște și latura asta, iar Cezar copilărind vara pe la bunici a cunoscut ce opțiuni îi poate oferi o astfel de viață.
  • Pe plan social, vecinii apropiați și ceilalți locuitori, prin mutarea noastră în mijlocul lor au reacționat cu mirare și în mare parte cu deschidere. In fața lor tocmai se întâmpla un lucru ce funcționează invers față de cum erau obișnuiți și anume: cum de noi, oameni de la oraș am decis să ne mutam la sat? Ca prieteni, cunoștințe, am început ușor ușor să cunoaștem oameni din diferite domenii de activitate și care ca și noi, au decis să lase în urmă orașul pentru un trai la țară. Lucru ce ne-a surprins mult, mai ales că sunt foarte aproape de noi în diverse sate din împrejurimi. Pe lângă aceștia se mai adaugă și prieteni, cunoștințe din restul țării și din afara ei. Voluntarii au reprezentat o altă categorie socială și odată ce am ajuns într-un loc care să ne lărgească granițele fizice am decis că e necesar să ne lărgim și granițele culturale, așa că am devenit host pe anumite platforme de profil ce încurajează totodată călătoriile, schimburile culturale și ajutor reciproc. Așa că am primit în gospodăria noastră voluntari din toata lumea cu care am împărtășit experiențe minunate și am legat prietenii.

 

Doar prin simplul fapt că alegi această alternativă, transmiți un mesaj social puternic. Ajuți la înfrânarea depopularizării unor zone cu o puternică tradiție și deci o moștenire culturală. Simpla prezență a unor oameni care înțeleg informația ce circulă în ziua de azi, poate duce la stoparea unor dezastre ecologice provocate de oameni rău intenționați: defrișări masive, minerit iresponsabil etc. Cei care aleg să se mute la țară, pot transmite că sunt și alte alternative la aglomerările urbane, la cerințele economice tot mai mari, la lipsa timpului, grabă și stres ridicat de deadline-uri.

Pe plan profesional, activitatea noastră principală, cea de design în lemn, a cunoscut o transformare pozitivă și anume: deținem spațiul nostru propriu pe care nu plătim chirie, ne putem procura materia primă din surse foarte diverse și sustenabile, povestea din spatele atelierului a căpătat un sens mai înalt în fața clienților, știind de unde vin și cum au fost create produsele lor etc. Spațiul liber de care avem parte ne ferește de deranjul pe care îl putem crea vecinilor în timp ce prelucrăm lemnul etc. În același timp, majoritatea prietenilor și cunoscuții noștri din împrejurimi, au unele din cele mai diverse activități și de la care învățam reciproc.

Pe plan financiar

Cerințele financiare de rezolvare a unor nevoi de bază se schimbă foarte mult în contextul locuirii la sat.  Acum putem spune că, aspectul financiar e subiectiv când vine vorba de cheltuieli și capricii, dar aici ne referim la un trai decent ce include hrana, utilități, transport, nevoi personale, îmbrăcăminte, consumabile.

Hrana ți-o poți asigura fără probleme cu un venit mic pentru produse ce nu pot fi produse în  orice gospodărie: orez, ulei, paste, faină etc. În rest dispunem de gradină în care ne putem cultiva legume, livadă, troc cu vecini pentru carne, ouă, produse lactate. Pădurea este pretutindeni în jurul nostru și este o sursă bogată de ciuperci, plante și fructe de pădure. Singurele utilități plătite în momentul de față sunt electricitatea și internetul. Trendurile din modă nu își mai spun cuvântul, așa că nu suntem supuși unor rigori vestimentare. Totul depinde după cum am zis și de cum își gestionează fiecare traiul. Dar per general, viață la țară este mult mai ieftină dar cu mai multă muncă.

Amintesc totuși că este un risc ca mulți oameni să considere mutatul la țară ca pe un trend acum pe val și ajung să ia decizii impulsive mutându-se într-un loc dintr-un nou stil de viață și care trebuie să înfrunte deodată foarte multe provocări. Traiul la țară pe lângă natură, aer curat peisaje frumoase animăluțe etc, este totodată și un trai inconfortabil căci mereu trebuie să fii pregătit de neprevăzut, ceea ce implică o responsabilitate mare de a gestiona situațiile. Tocmai acest lucru este cel mai important căci viața la țară de fapt nu te lasă să te instalezi într-o zonă de confort și te expune vieții, provocându-te în fiecare moment la experimentare și învățare, la răbdare și la muncă. Cei care doriți să vă mutați, priviți lucrurile ca pe o schimbare a stilului de viață, ca un nou restart în această viață ca să vă puteți bucura pe deplin de toate lucrurile bune pe care aceasta le oferă. Aveți curaj, aveți încredere în voi, mergeți prin viață cu iubire și acordați un sens acesteia. Gând bun!

 

 

Gospodărie

https://www.facebook.com/%C3%8En%C8%98UR%C4%82-m%C4%83-frumos-Dup%C4%83Piatr%C4%83-437718176678534/?modal=admin_todo_tour

 

Atelier

https://www.facebook.com/Lateliemn/

Te aștept cu drag!

 

Scroll Up