Cristi Pascal

Nu am fugit niciodată de oraș. Orașul are farmecul lui. Eu am fugit SPRE CEVA. Am fugit spre Natură.

Mi-am petrecut toate vacanțele copilăriei la bunici. Acolo am trăit bucuria alergatului desculț prin iarbă și pământul de pe drum, acolo am mâncat pe săturate legume și fructe din grădina, acolo am învățat să mă rog și sa meditez privind la nesfârșitul cerului, al pădurilor și pâraielor, acolo am învățat sa iubesc bâzâitul albinelor și gustul mierii adevărate.

Acolo m-am născut eu.

Poate că datorită acestor lucruri nu mi-am găsit niciodată locul în oraș dar mi-am găsit locul aici, la munte. Și m-am străduit mult să mă „potrivesc” în oraș căutând job-ul potrivit, pasiunile care să umple timpul liber și lecțiile de viață pe care urma să le dau copiilor mei, moștenire. Dar niciodată nu m-am regăsit în toate astea și răspunsurile la „golul din suflet” se lăsau așteptate, iar toate căutările mele mă întorceau mereu în mijlocul Naturii.

Adesea e greu însă Viața are mereu grijă, într-un fel sau altul.

Trecerea de la oraș la munte nu se face ușor și nici dintr-o dată pentru cineva care a trăit mulți ani la oraș. De aceea îmi împart, încă, anul intre un job la oraș și traiul la munte. Dar timpul și viața înclină spre munte tot mai des iar vremea muncii la munte îmi ia tot mai mult din zilele unui an.

Uneori mi se face dor de oraș unde am atâtea amintiri și lecții învătate. Dar orașul este tot acolo și ori de câte ori vreau, știu unde să-l găsesc. Însă după puține zile…vreau să mă întorc acasă.

Acum cinci ani am pornit în căutarea locului iar de patru ani muncesc pe bucățica asta de pământ unde mă regăsesc în tot ce fac. A fost să fie un cătun din Apuseni și renasc aici în fiecare zi.

Mă trezesc fără ceas, muncesc fără măsură și ritm, mănânc când mi-e foame și adorm când sunt obosit. Nu trece zi să nu găsesc ceva de făcut și niciodată nu îmi fac planuri pe a doua zi pentru că știu că ziua îmi va fi plină.

Curăț terenul abandonat de ani de zile, renovez bătrâna casă visând cu ochii deschiși la casa care o voi construi în curand, construiesc lucruri noi care să îmi facă viața mai ușoară. Îmi îngrijesc grădina mulțumind pentru că mă va hrăni încă un an sau doi, îmi cer iertare de la bătrânii copaci pe care îi curăț, vorbesc cu albinele când îmi beau cafeaua în stupină sau le fac o vizită în stup sa văd cum le merge, salut pisica și cățelul în fiecare dimineață și ascult liniștea în fiecare zi.

Am învățat de cele mai multe ori singur cum să folosesc uneltele, să cosesc, să cultiv, să țin albine, să construiesc, să trăiesc în atât de multe feluri încât la oraș doar mi se spunea că pot. Aici le fac, zi de zi și mă bucur de fiecare lucru ca de o parte din mine. Iarna mă așez în fața șevaletului și pictez toată magia de peste an sau uit de mine în atelier lucrând la stupii ce urmeză să primească albine în primăvara următoare.

Retrăiesc aici toate bucuriile copilăriei și muncesc așa cum mi-am văzut bunicii muncind și trăind călcandu-le pe urme lor și tuturor celor dinaintea lor. Am ajuns unul dintre ei și merg mai departe câte zile mai are viața pentru mine.